Bartolomeu Anania

fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu

2012-03-02T20:29:00.000+02:00

Ingerul a strigat!!!

2012-02-20T20:19:00.001+02:00

nu mi-e frica.....

2012-01-31T14:36:00.002+02:00

Urmaţi-le credinţa!

2012-01-29T17:33:00.000+02:00

Se împlineşte un an de când Mitropolitul nostru Bartolomeu Anania s-a mutat în eternitate. Cu multă nostalgie, dragoste şi recunoştinţă ne gândim la el. Ne gândim şi este greu să alegem dintre darurile primite de la Dumnezeu pe cel mai mare.
A fost un om de cultură, teolog, scriitor, slujitor al Bisericii, luptător împotriva sistemului comunist totalitar, mărturisitor în temniţele acestui sistem şi câte alte daruri n-a avut.
Cred însă că la temelia tuturor acestor daruri a stat o credinţă puternică. O credinţă pe care trebuie să i-o urmăm.
În cele mai critice momente, această credinţă îl făcea ferm şi era de neîndoit. Când apăra o cauză, o apăra până la capăt, cu orice risc.
Şi-n faţa „marii treceri” această credinţă îi dădea seninătate. Când, în preajma sărbătorilor de iarnă ale anului 2010, ne sfătuiam cum să-i serbăm cea de-a 90-a aniversare, a discutat cu drag dar, la urmă, a arătat cu mână în sus şi a spus: dacă va vrea El.
Şi voinţa Lui a fost să-l cheme cu puţin timp înainte. Noi n-am mai putut sărbători cea de a 90-a aniversare, ci l-am condus cu multă tristeţe la locul de odihnă.
Acum, când se împlineşte un an de la plecarea lui şi-l pomenim cu mult drag, gândindu-ne la îndemnul Sfântului Pavel, ne întrebăm pe care dintre virtuţi ar trebui să i-o urmăm? Cred că acea mai importantă este credinţa.

† ANDREI
Arhiepiscopul, Vadului, Feleacului şi Clujului
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Interviu cu Bartolomeu Anania

2012-01-27T18:20:00.000+02:00

un om liber

2012-01-21T18:40:00.001+02:00

Taina Sfintei Liturghii

2012-01-13T19:13:00.001+02:00

despre iubirea dintre oameni

2012-01-08T10:08:00.002+02:00

Boboteaza sau Botezul Domnului

2012-01-05T13:42:00.002+02:00

Concert In Memoriam Mitropolitului Bartolomeu Anania

2012-01-04T13:25:00.000+02:00

intelege Craciunul.......mai la adanc

2011-12-24T12:21:00.001+02:00

primul Craciun fara batranul meu Anania....

2011-12-19T17:30:00.001+02:00

The Cello Song

2011-12-18T22:52:00.002+02:00

suntem adevarati doar atunci cand plangem

2011-12-13T22:31:00.001+02:00

Adevarul fara iubire te face daunator...

2011-12-13T15:41:00.002+02:00

masca, fard si falsitate

2011-12-09T19:15:00.003+02:00

iti multumesc!

2011-12-07T23:49:00.002+02:00

cadou de la Mos Nicolae

2011-12-06T00:01:00.002+02:00

Sfantul Nicolae

2011-12-05T22:36:00.004+02:00

bucuria

2011-12-03T10:08:00.005+02:00

Amintiri despre Patriarhul Justinian

2011-11-27T08:41:00.001+02:00

stiinta de a fi mai bun

2011-11-26T12:50:00.002+02:00

scrisoarea unui parinte

2011-11-20T00:20:00.001+02:00

iadul

2011-11-19T14:08:00.002+02:00

blestemul Pamantului

2011-11-12T16:03:00.002+02:00

pacatosii continua sa traiasca bine.....

2011-11-09T21:33:00.001+02:00

innoirea omului

2011-11-06T17:27:00.001+02:00

porcul

2011-10-30T17:53:00.002+02:00

Primul album audio cu predicile Mitropolitului Bartolomeu

2011-10-27T19:42:00.003+03:00

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu”, în parteneriat cu Casa de discuri E-media din București a realizat primul album audio cu predicile Mitropolitului Bartolomeu rostite la Duminicile Triodului. Albumul care conține 4 cd-uri audio cuprinde 10 predici pe care vredincul de pomenire Arhiepiscop și Mitropolit Bartolomeu le-a rostit în Catedrala din Cluj.

Redând într-un limbaj de o prospețime remarcabilă temele Evangheliei, predicile Mitropolitului Bartolomeu relevă pe de-o parte marea moştenire a venerabilului ierarh şi om de cultură, care a lăsat un altfel de limbaj bisericesc, împrospătat şi viu, prin marile reflecţii şi prin orizontul cultural vast, iar pe de alta, adâncimea ideilor şi a meditaţiilor de mare pătrundere și foarte actuale pentru lumea în care trăim.

Teme precum, Liniştea de a fi neliniştit în faţa lui Dumnezeu; Dorul de ducă şi ispita neantului; Adevăratul judecător al omului este omul însuşi; Istoria nefericirii umanităţii ; Biruinţa frumuseţii lui Dumnezeu; Bucuria de a-ţi ferici aproapele; Crucea: semnul, simbolul şi puterea lui Dumnezeu; Credinţa şi virtualul devenit real; Măreţia Stăpânului care-şi slujeşte supuşii şi adevărata democraţie și Suferinţa biruitoare a lui Iisus sunt tratate de Mitropolitul Bartolomeu în cele 10 predici ale albumului și reprezintă tot atâtea invitații la redescoperirea sensului și a bucuriilor autentice ale vieții creștine.

Albumul este însoțit și de o broșură ce conține o meditație a Mitropolitului Bartolomeu cu titlul „Singurătatea și neliniștea mântuitoare”, ce tratează tema singurătății și a însingurării, ca remedii spirituale la zgomotul și vidul spiritual al lumii de azi, dar și biobibliografia ierarhului clujean ilustrată cu imagini din marile etape ale vieții sale, multe dintre ele inedite.

Realizat într-o viziune grafică de excepție, completată de elementele grafice ale artistului Silviu Oravitzan, întregul album poarta ameprenta simplității și a eleganței, pe măsura sufletească a Mitropolitului Bartolomeu. El va fi disponibil pe piață începând din luna noiembrie 2011 și va putea fi achiziționat atât din rețeaua magazinelor bisericești ale Arhiepiscopiei Clujului sau din Catedrală, cât și din marile lanțuri de librării, precum Humanitas, Diverta, Librarium și Cărturești.

Acest prim ablum se înscrie într-un proiect mai amplu al Fundației de editare a unei colecţii audio cu predicile Părintelui Mitropolit Bartolomeu, ca o primă restituire a bogatei sale activităţi omiletice, apreciată unanim de-a lungul vieţii sale, dar cu atât mai mult după plecarea lui dintre noi.

Epifania sau Botezul Domnului

2011-10-26T22:31:00.002+03:00

Credinta

2011-10-23T21:12:00.001+03:00

Marturii- Bartolomeu Valeriu Anania

2011-10-19T17:17:00.000+03:00

Iuda si Evanghelia tradarii

2011-10-13T16:06:00.001+03:00

Mitropolitul Moldovei despre IPS Bartolomeu Anania

2011-10-07T18:52:00.001+03:00

Interviu Romania Literara

2011-10-07T18:26:00.001+03:00

Jurnalul national: Ultimul interviu publicat al Mitropolitului Bartolomeu Anania în România Literară

- (…) Aşa cum se ştie, dumneavoastră aţi suferit pentru convingerile religioase o condamnare de 25 de ani, numai în închisoarea de la Aiud petrecând patru ani, din 1960 până în 1964. V-aţi aflat, recent, la Penitenciarul din Gherla, cu prilejul instalării, după 50 de ani de absenţă, a primului preot care să oficieze în închisoare. Acolo v-aţi întâlnit cu un grup de 50-60 de bărbaţi vârstnici, care erau foşti gardieni ai penitenciarelor politice din Ardeal, de la Gherla, Aiud, Deva, Sighet, aflaţi în închisoare pentru a vă cere iertare. Paradoxal este faptul că o parte dintre aceştia erau chiar foştii torţionari ai Înalt Preasfinţiei Voastre. După ce le-aţi vorbit câteva minute, le-aţi acordat iertarea şi i-aţi binecuvântat. Întrebarea este următoarea: Ce rol are iertarea în religia ortodoxă? Există deosebiri, sub acest aspect, în comparaţie cu alte religii? Poate omul săvârşi orice fărădelege, ştiind că păcatele îi vor fi iertate?

- Da, poate săvârşi orice fărădelege! Acuma, despre acest episod n-aş vrea să repet, mi se pare că mi s-a mai pus această întrebare, la care am răspuns în ultima întâlnire publică pe care am avut-o, nu de mult, la Teatrul Naţional din Cluj. În genere, nu-mi place să vorbesc – repet şi acum – despre experienţele mele din închisoare, pentru că le-am acordat o anumită valoare morală, pe care nu aş vrea să le-o retrag.

Să ştiţi că important în ceea ce s-a petrecut la Gherla cu acei foşti gardieni ai penitenciarelor politice nu este faptul că eu i-am iertat, ci faptul că ei au simţit nevoia acestei iertări. Adică au căpătat această conştiinţă, cum-necum, de care vă vorbeam, de Raskolnikov. Adică, la vremea când erau puternici şi slujeau puterea, ei erau dumnezeii închisorii! Un şef de secţie era dumnezeul secţiei, n-aveai cu cine vorbi. El te-ncuia, el te descuia, el te ţinea flămând, el te bătea cu pumnii, te-njura, nu te scotea din bandit. Mă rog, acestea erau zilnice, erau porţiile zilnice pe care orice deţinut le-ncasa, în faţa gardienilor tu trebuia să stai drepţi, să spui “să trăiţi!” ş.a.m.d. Care va să zică ei nu avea câtuşi de puţin decât o conştiinţă să servească stăpânii, care-i plăteau foarte bine. Uneori veneau la celulă şi ziceau: “Tu simţi, mă? Tu puţi a rahat! Da’ tu vezi că eu miros a parfum?” “Da’, domnu’ şef, să trăiţi!” “Da’ tu ştii de unde am eu parfumul ăsta? Mi l-a dat statul, mă!”. Şi spuneau cu foarte multă mândrie că statul le dă parfum, pentru ca să poată ei să suporte duhorile închisorii, în care până la urmă şi ei şedeau. Nu în celulă, în afara celulei, dar între aceiaşi pereţi. Ei bine, aceşti oameni practic se prezuma că nu au niciun fel de conştiinţă morală. Ce conştiinţă morală să le pretinzi?

De pildă eu, la arestare, în 1958, am luat aşa, la repezeală, un cojocel, un pieptar de miel, de oaie, ca să-l am să-mi ţină cald. Şi acest cojocel era căptuşit, pe dinafară, cu o faţă de stofă foarte veche, pe care o aveam de mulţi ani, de la mănăstire. Aşa cum poartă călugării pieptarul acela. Deci, pe dedesubt, era cojocelul şi pe deasupra era această stofă foarte subţire şi mâncată de vreme, de culoare gri, foarte bine îmi amintesc. Ei bine, am pătruns cu ea în închisoare şi am rezistat la o seamă de percheziţii. Dar, la un moment dat, la Aiud, la o percheziţie – percheziţiile erau săptămânale şi erau înfiorătoare! Ieşeai afară din celulă, cu faţa la perete şi cu puţinele tale lucruri la picioare. Bineînţeles dezbrăcat în pielea goală, pentru că trebuia să fii controlat cu desăvârşire – gardianul, care o fi fost acela, o fi fost de faţă la Gherla sau nu, era numai prezumată prezenţa foştilor mei torţionari, pentru că, practic, nici ei n-aveau cum să mă cunoască pe mine, eu eram un număr din miile de numere, îmbrăcat în haine vărgate şi piele şi os. Şi nici eu n-aveam cum să-i recunosc, pentru că nu mi-am dat niciodată osteneala şi, pe de altă parte, atunci erau tineri, iar acum sunt oameni bătrâni. Ei bine, acela, care o fi fost, şi-a adus aminte de regulamentul penitenciarului, care prevedea că un deţinut nu are voie să poarte nimic căptuşit! Aceasta pentru securitate, să nu cumva să aibă bileţele, foi de hârtie ascunse între stofă şi căptuşeală. Şi zeghea aceea vărgată era fără căptuşeală, pantalonii fără căptuşeală, nimic, nimic nu avea voie să fie dublu. Şi gardianul şi-a adus aminte de această dispoziţie regulamentară şi a înjurat şi a apus: “Ia uite-l pe ăsta, mă, banditul ăsta ţine o haină căptuşită!” Şi a sfâşiat-o în două. Deci într-o parte era cojocul, şi-ntr-o parte era zdreanţa aceea, de stofă veche. Aicea intervine conştiinţa. Era la latitudinea lui să decidă. Admit că a trebuit să respecte regulamentul şi că s-a trezit în el conştiinţa datoriei. Dar ţinea absolut de judecata lui să hotărască, atunci, care este căptuşeală şi care nu-i căptuşeală! Normal era asta: stofa este căptuşeală şi obligatoriu trebuia să meargă la magazie (deci în bruma de bagaj pe care-l aveam, aşa era regulamentul, ce nu este permis să meargă în celulă nu se confiscă; merge la magazie, n-ai voie să te foloseşti de el) şi să-mi lase cojocul. El a hotărât că acel cojocel e căptuşeală şi mi-a lăsat zdreanţa! Şi de-aci, câte ierni am avut, nu mă întrebaţi cum am tremurat!

Vedeţi dumneavoastră, aceasta este problema individului, adică a insului. Ne imaginăm doar ceea ce se va fi petrecut în ei mai târziu, poate după Revoluţie sau poate când vor fi mers la biserică, vor fi ascultat o predică, vor fi citit o carte (că acela despre care vă vorbesc n-a fost singurul, au fost cam 50-60 de asemenea inşi), ce s-o fi întâmplat în conştiinţa lor nu ştiu, totul s-a petrecut în câteva minute, cert este, important este că ei au simţit, deci şi-au creat conştiinţa vinovăţiei faţă de nişte semeni de-ai lor şi au simţit nevoia să-şi ceară iertare printr-un exponent al acestora, care s-a întâmplat să fiu eu. Putea să fie altul. Am fost eu, pentru că eram arhiepiscop, pentru că făcusem o slujbă, pentru că vizita mea fusese anunţată din timp şi anunţase chiar comandantul Penitenciarului Gherla, care, la rândul său, pe vremea aceea, fusese şi el comandantul unui lagăr în Delta Dunării şi există în Gherla un preot ortodox care a fost sub comanda lui (acuma-şi dau mâna şi aproape că-şi spun tu, dar amintirile rămân!). De aceea vreau să vă spun că important nu este faptul că le-am acordat iertarea în numele celor ca mine, ci că ei au simţit nevoia să o ceară. Or, în acest fel – şi nu e vorba numai de ortodoxie, e vorba de creştinism în general, pentru că are la bază Evanghelia, iar în Evanghelie avem aşa: “L-au întrebat ucenicii pe Iisus: «De câte ori, Învăţătorule, trebuie să ierte omul? De şaptezeci de ori?» Şi El a zis: «Nu de şaptezeci de ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte!»” Ceea ce, practic, însemnează un număr infinit. Ierţi de câte ori poţi să ierţi. Dacă ierţi, ţi se iartă. “Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Aceasta este condiţia înaltă pentru iertare. Este extrem de important.

În viaţa creştină (…) nu te poţi apropia de Sfintele Taine, dacă mai întâi nu ţi-ai iertat duşmanii. Nu este greu, o ştiu din experienţă. Or, în ceea ce mă priveşte personal, eu nu i-am iertat doar ca exponent al creştinilor din fostele temniţe comuniste, ci personal. Adică – şi iertaţi-mă că vă fac această mărturisire – sigur am trecut şi eu, ca mai toţi dintre deţinuţi, prin camerele de tortură, din care ieşeai aproape zdrobit. Ieşeai aşa, o grămadă de carne sângerândă şi te uitai cum ţi se umflă totul pe tine. Şi în clipa aceea am început să mă rog. Adică în celulă, zvârlit acolo şi părăsit, am început să mă rog. Şi m-am pomenit că mă rog pentru ei, pentru cei care tocmai mă torturaseră. Şi atunci am avut o întrebare de conştiinţă şi m-am întrebat eu, pentru propria mea examinare: “Îi ierţi pentru că eşti călugăr şi pentru că credinţa şi religia şi biserica ta îţi ordonă să-i ierţi sau îi ierţi pentru că-i ierţi pur şi simplu?”. Nu vă imaginaţi ce bucurie imensă a zvâcnit în mine, în forul meu interior, în clipa în care mi-am răspuns: “Nu, îi iert pentru că îi iert. Necondiţionat, nu în funcţie de religia mea. Ci îi iert pentru că vreau să-i iert!” Şi, prin această iertare, toată durerea mea căpăta o încărcătură sacră, pentru care am pus-o în faţa lui Dumnezeu şi de care vorbesc uneori şi pe care nu vreau să o retrag, lăudându-mă cu ea. M-am socotit că, venind de la Dumnezeu, prin ei – erau nişte instrumente ale lui Dumnezeu, care a vrut El să-mi arate ceva prin toate acestea.

Aşa încât este extrem de important ca creştinul să aibă această capacitate imensă de a ierta, pentru ca şi el, la rândul său, să capete iertarea lui Dumnezeu, care are puterea nemărginită de a ierta. Dacă vom trăi sub semnul pedepsei, mare lucru nu putem aştepta nici de la viaţa noastră, nici de la Dumnezeu. Dar dacă vom trăi sub semnul iertării, al generozităţii şi al acestei suveranităţi a spiritului omenesc, care este capabil să acorde iertarea chiar în absurd, atunci într-adevăr omul începe să devină fiinţă superioară.

linguseala

2011-09-22T21:02:00.001+03:00

Japonia Ortodoxa

2011-09-14T21:59:00.001+03:00

colo'n Sus

2011-09-11T20:54:00.000+03:00

Ave Maria

2011-08-23T17:54:00.001+03:00

ce trei magi

2011-08-15T21:21:00.002+03:00

Documentar memorabil despre Bartolomeu Anania

2011-08-13T11:23:00.001+03:00

Schimbarea la Fata

2011-08-06T17:40:00.002+03:00

Cartea deschisa a Imparatiei

2011-08-03T21:23:00.001+03:00

Editura Polirom a editat volumul Cartea deschisa a Împărăției. De la Betleemul Nașterii la Ierusalimul Învierii al mitropolitului Bartolomeu, al optulea volum din seria de autor Valeriu Anania inițiată în urmă cu 3 ani, informează mitropolia-clujului.ro. Volumul reunește în cele peste 470 de pagini explicarea Sfintei Liturghii și cele 39 de scrisori pastorale de la Crăciun și Paști, precum și 3 pastorale speciale la Duminica Ortodoxiei rostite de Mitropolitul Bartolomeu în cei 18 ani de păstorire ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului.

Cele două lucrări unite în paginile aceleași cărți aparțin genului omiletic și sunt rodul predicării Mitropolitului Bartolomeu de la amvonul Catedralei în cei 18 de ani de arhierie. Dintre liniile de forță ale personalității Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania (1911-2011), cea de propovăduitor al Evangheliei are toate șansele nu doar să-l descrie în profunzime, ci să-l facă roditor în continuare, mult dincolo de orizontul prezentului.

„Dintre liniile de forță ale personalității Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, cea de propovăduitor al Evangheliei are toate șansele nu doar să-l descrie în profunzime, ci sa-l facă roditor în continuare, mult dincolo de orizontul prezentului. Cartea deschisă a Împărăției reprezintă un autentic ghid catehetic născut dintr-o urgență pastorală, clamată adesea în agora noastră teologică, dar numai parțial rezolvată: catehizarea liturgică a credincioșilor... Cartea Împărăției rămâne deschisă moștenitorilor catehezelor liturgice ale Mitropolitului Bartolomeu Anania', mărturiseşte părintele Jan Nicolae.

„În iconomia mântuirii, Nașterea și Învierea Domnului sunt noutăți absolute, care au rescris istoria și singurele care contrazic des invocatul adagiu din Ecclesiast «nimic nou sub soare» (1, 9). An de an, reiterarea lor liturgică este marcată și de citirea scrisorilor pastorale primite din partea chiriarhilor, o veche și frumoasă tradiție, în care geniul oratoric și scriitoricesc al Mitropolitului Bartolomeu a strălucit în chip aparte, timp de 18 ani. De altfel, toți cei care l-au ascultat predicând, în duminici și sărbători, știu că el niciodată n-a urcat nepregătit treptele amvonului. Rezultatul? O admirație unanimă, la superlativ, inclusiv din partea adversarilor, fie eterodocși, fie «casnici»', a precizat părintele Vasile Gordon

ce inseamna a fi sfant!

2011-08-02T14:42:00.001+03:00

un om odihnitor

2011-07-25T21:19:00.000+03:00

duhovnicul si prietenul de suflet al Parintelui Anania s-a mutat la Ceruri

2011-07-19T21:02:00.001+03:00

nu mai plange!

2011-07-15T16:25:00.001+03:00

ce este moartea?

2011-07-09T19:08:00.001+03:00

lucratorii cei rai

2011-07-03T23:34:00.001+03:00

ingaduinta si iertare

2011-06-25T23:03:00.001+03:00

femeia crestina

2011-06-05T09:27:00.001+03:00

Osanna in excelsis!

2011-05-24T20:31:00.000+03:00

invidia

2011-05-15T15:44:00.001+03:00

diavolul

2011-05-06T23:10:00.002+03:00

Hristos a inviat!

2011-04-23T11:05:00.000+03:00

prieten si dusman

2011-04-10T12:49:00.001+03:00

mi-e dor si doare

2011-04-07T21:45:00.000+03:00

n-au inteles nimic...

2011-04-03T23:02:00.004+03:00

femeia din Samaria

2011-03-15T17:19:00.003+02:00

iubire de mama

2011-03-11T19:53:00.002+02:00

Dumnezeu

2011-03-07T20:19:00.001+02:00

mantuirea prin aproapele

2011-03-02T18:29:00.001+02:00

judecatorul

2011-03-01T15:28:00.000+02:00

Floralia

2011-02-25T19:18:00.003+02:00

orbirea sufleteasca

2011-02-22T06:27:00.002+02:00

parintele David Hudson

2011-02-21T21:08:00.001+02:00

Nicolae Sfantul

2011-02-19T09:42:00.001+02:00

Bucura-te!

2011-02-16T23:21:00.003+02:00

moarte si viata

2011-02-15T19:49:00.001+02:00

o viata inchinata lui Dumnezeu si oamenilor

2011-02-13T15:22:00.000+02:00

urmareste-ti telul!

2011-02-09T21:28:00.001+02:00

un om liber

2011-02-09T06:18:00.001+02:00

Schimbarea

2011-02-08T14:47:00.001+02:00

saracul Lazar

2011-02-07T21:20:00.003+02:00

apocalipsa

2011-02-06T21:25:00.002+02:00

la cina impreuna cu Dumnezeu

2011-02-04T20:50:00.001+02:00

drumul crucii

2011-02-04T20:24:00.002+02:00

dragii mei...

2011-02-01T22:51:00.000+02:00

Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.

suferinta asumata

2011-02-01T22:50:00.001+02:00

sensul mortii

2011-02-01T22:49:00.004+02:00

ratiunea suferintei

2011-02-01T22:49:00.003+02:00

biruinta asupra mortii

2011-02-01T22:49:00.001+02:00

simplitatea credintei

2011-02-01T22:48:00.002+02:00

chemarea lui Dumnezeu

2011-02-01T22:48:00.001+02:00

recunostinta

2011-02-01T22:47:00.000+02:00

emotia

2011-02-01T00:15:00.001+02:00

parintelui Anania ii canta ingerii

2011-01-31T20:30:00.002+02:00

bazileul

2011-01-30T00:10:00.002+02:00

Părintele Bartolomeu s-a întors acasă, de la Viena, pentru a aștepta în anticameră chemarea Domnului la El. La Cluj, în inima Ardealului, s-a oprit după o lungă călătorie şi o viaţă dăruită Domnului și semenilor lui. A devenit aici unul de-al nostru nu pentru că aducea cuvântul Domnului, ci pentru că ne-a spus încă de la început: Omul este măsura omului, nu Dumnezeu. Să faci bine semenilor, să-ţi îndrepţi iubirea şi ajutorul spre ceilalţi pentru ca să găseşti mântuirea.
Mii de credincioşi stau zi şi noapte în bisericile Ardealului de Nord rugându-se pentru ca să-i fie trecerea uşoară şi să poată pluti uşor spre întâlnirea cea mare, cea pe care o aștepta demult. Căci Părintele ne-a spus, n-o să uit niciodată, într-o primăvară cu muguri de Paşte, că moartea nu există, că nu trebuie să ne temem de ea. Nu există moarte pentru că există Învierea, prieteni, moartea este doar o sincopă. Moartea nu există pentru că nu moare în om sufletul și destinul sufletului. La final, în marea trecere, omul îşi pune sufletul în mâna Domnului.

Păstorul cel aspru
Părintele nu a fost un păstor blând, ci unul aspru, un suflet zbuciumat. Un dascăl sever care nu admitea să confundăm Binele cu Răul, cum spunea adesea. Nu i-a plăcut să confunde iubirea cu libertatea fără de sens sau viaţă trăită fără valori. Era necruţător în judecată, dar amesteca totul cu o duioşie de războinic retras printre nepoţi. Fiecare ocazie prin care se întâlnea cu mulţimea era o ocazie pentru o lecție, dar nu una de dogmatică, ci una de viaţă trăită cu simţire și credință. Era necruțător cu conducătorii, dar şi cu preoţii, însă înţelegător cu cei tinerii. De câte ori era în public se adresa celor tineri într-un capitol special din predica sa. Trăţi-vă tinereţea, e a voastră şi trebuie s-o trăiţi înainte de a fi prea târziu! Îi îndemna apoi să se ferească de primejdiile tinereţii şi să-şi păstreze sănătatea sufletului. Din orice viciu şi credinţă rea este o cale de întoarcere, o singură cale greșită nu are drum de întors: consumul de droguri, spunea el de câte ori se adresa tineretului.
Un păstor cu care ne-am obișnuit mai greu, dar pe care l-am iubit apoi pentru că era drept şi înțelept. Am înţeles din fapta și vorbele sale că neamul nostru are nevoie de dascăli şi preoţi care să ne conducă, nu să ne cultive lenea şi îngăduinţa pentru pierderea orientării într-o viaţă trăită fără sens. Poporul nostru are nevoie de reformă morală, trebuie să stârpim minciuna, hoţia, tâlhăriria şi drumul ocolit. Vocea lui blândă, profundă, caldă se transforma în tunet ce cutremura Catedrala Ortodoxă din Cluj atunci când spunea aceste cuvinte.

Cea mai frumoasă definiţie a Iadului
Părintele nu ne speria cu flăcările Gheenei, ne tălmăcea Sfânta Scriptură cu înţelepciune de sfânt. Iadul, ne spunea, este întunericul dinafară, întunericul dens, izolarea totală a individului. Iadul este singurătatea absolută, cea mai mare pedeapsă, expulzarea individului dintre semeni, scoaterea lui din comunitate şi comuniune. Iadul, ca şi Raiul, nu este doar dincolo, poţi să-l întâlneşti şi pe Pământ, în această viaţă.

Noi suntem adevărata Europă
A avut o inimă „trasă pe roata” sufletului românesc. A pătimit o viaţă întreagă din cauza acestei dominate a caracterului său de dac liber şi neînfrânt. “Nu vă lăsaţi umiliţi, ne spunea Părintele când noi ne prosternam unei Europe consumeriste care ne dădea cu băţul peste degete. Ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitîndu-se că dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi datorită comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă”.
Nu ştiu câţi politicieni l-au ascultat atunci când a spus aceste cuvinte, dar şi astăzi cred că ar trebuie să oprească din atitudinile slugarnice şi închinăciunea faţă de bunăstarea fără valori a unui vest European.
“Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem trataţi ca nişte “balcanici”, uitîndu-se că suntem la nordul Dunarii şi că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, şi dacă am face? Alexandru Paleologu spune că, la urma urmei, chiar daca am fi balcanici n-ar fi nimic ruşinos în asta. Platon, Aristotel şi Sofocle au fost balcanici. Iar eu aş adăuga: toată doctrina teologică a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizaţie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii şi principesele Bizanţului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de păduchi şi râie”.
Politicianul trebuie să fie ca un stetoscop, spunea Părintele amintind-şi de instrumentele studenţiei sale, un om care stă cu urechea lipită de sufletul poporului nostru.

Sfârşitul lumii...când vor dispărea cărările dintre casele noastre
Paradoxul lumii noastre, spunea Părintele în predicile sale, este că, deşi trăim într-un secol al comunicării electronice, ne îndepărtăm unii de alţii, nu mai comunicăm, nu mai stăm umăr la umăr într-o comuniune. Ne lăsăm manipulaţi, trăim prin intermediul televiziunilor, al internetului, folosind filtre în întâlnirea dintre noi, dintre sufletele noastre. Dar adevăratul sfârşit al lumii va avea loc atunci cînd vor dispărea potecile dintre casele oamenilor. Are dreptate, tot mai puţine cărări facem între casele noastre, tot mai puţină rabdarea avem cu ceilalţi.

Iubiţii mei
Aşa își începea predica în fiecare duminică, de cele mai multe ori, el, cărturarul desăvâşit, cerându-ne îngăduința să înceapă cu un „fapt de viaţă”, din lunga lui viaţă plină de suferinţe de toate felurile, dar şi de bucuria întânirii cu Dumnezeu. Îndrăznirea şi curajul sunt forme ale spiritualităţii înalte, ne spunea. Nu îndrăzneala, ea poate să jignească, să supere, ci îndrăznirea este cutezanţa îndreptată spre fapte morale, cu un perfect control de sine.
Ne mai spunea Părintele să învăţăm a ne asuma suferinţa. Suferinţa asumată este crucea mea, iar dacă simţi asta suferinţa nu mai doare, nu o să-ţi mai fie străină, va deveni suferinţa ta. Iar la sfârşit ea se poate transforma în bucurie.
Este un umanist care şi-a construit filosofia din faptele unei vieţi lungi şi bogate în memorabile întâlniri cu lupta grea, dar şi cu suferinţa asumată ca o cruce pe care a purtat-o cu bucurie şi speranţa mântuirii. “Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul său, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfă şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţa creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui. Cred în vigoarea şi trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii. Mai cred în omenia lui Dumnezeu şi în talentul greierilor de a-mi inspira duioşii natale.”

Un plop aprins spre Marea Trecere
A vorbit întotdeauna oamenilor despre iadul singurătăţii, iar în „Rotonda plopilor aprinşi”, un volum de o cruntă sinceritate memorialistică, scria: “Mi s-a dat mai întâi bucuria de a avea prieteni literari mult mai în vârsta decît mine și apoi tristețea de a fi rămas prea devreme singur. Singurătatea mea este aceea a luminișului străjuit de lujere înalte, opt şi mai multe de opt, cu frunza veșnic foșnitoare. Când jos la mine e noapte, vîrfurile ard împrejur și freamătă, într-un amurg prelung, sub luna plină și uneori, în aurorele polare. Amintirea e rugul cel nemistuit al omului răzleț” .
Luni seara Părintele s-a întors acasă şi dacă ar putea vorbi probabil că ne-ar spune să nu fim trişti, să nu plângem, chiar dacă neamul nostru a fost dăruit cu un izvor care nu a secat niciodată, izvorul lacrimilor. Ne rugăm pentru liniştea sufletului lui zbuciumat şi în locul cuvintelor noastre ne vin în minte tot cuvintele cu care ne dăruia în fiecare duminică şi sărbătoare.

Doamne, tinde-Ți patrafirul
Peste fața mea de lut,
sufletu-mi neghiob și slut
sa-l albești cu tibişirul
când amurgu-și toarce firul
peste-un pic de gând tăcut.

Suferinţa noastră mută este mai grea decât pregătirea Părintelui pentru marea călătorie. De câteva decenii ne vorbeşte despre asta şi tot nu putem înţelege, nu am câștigat încă forţa de a acceptare a viitoarei despărţiri. Simțim tot mai mult singurătatea de care vorbea Părintele, frigul luminat doar de o flacără rece unui plop care se aprinde deja în aerul rece al iernii. Jos, aici la noi, e noapte, sus răsare o coloană de lumină, un plop ca un rug aprins ce se adaugă la catedrala, cu ferestre spre cer și cu ziduri de aer, a sufletului românesc unde viețuim cu toţii, cei rămaşi vii şi cei din amintire ce ne luminează cărarea spre lumina vieţii veşnice.

Când va pleca ne va lăsa o cetate pe care va trebui să o apărăm noi mai departe și să o umplem în fiecare zi de iubire și comuniune.
Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului va avea prima rădăcină când trupul lui va coborî în Pământul cel viu al Ardealului.

Cluj, 27 ianuarie 2011

ospatul

2011-01-29T14:33:00.001+02:00

spovedania mitropolitului Anania

2011-01-29T13:13:00.000+02:00

Cred...

2011-01-28T15:04:00.001+02:00

"Cred in scanteia divina a omului si in capacitatea lui de a infrange raul din lume, cred in frumusetea, bunatatea si adevarul sau, in putinta lui de a se depasi pana la jertfa si sfintenie, cred in libertatea, in forta creatoare, in iubirea, lacrima si bucuriile lui. Cred in vigoarea si trainicia neamului meu, in ascendentul sau spiritual asupra istoriei, cred intr-o pace finala a omenirii. Mai cred in omenia lui Dumnezeu si in talentul greierilor de a-mi inspira duiosii natale" (Bartolomeu Valeriu Anania)

sensul vietii

2011-01-25T20:53:00.003+02:00

Cantec de leagan, Valeriu Anania

2011-01-25T19:56:00.002+02:00

mai aproape de Dumnezeu

2011-01-25T14:36:00.000+02:00

Sfantul Dimitrie

2011-01-25T14:34:00.001+02:00

orbul din nastere; comuniunea om-univers-Dumnezeu

2011-01-23T10:32:00.001+02:00

mila si iertare

2011-01-22T11:10:00.002+02:00

cel care intreaga viata si-a dedicat-o oamenilor, are nevoie acum de rugaciunea noastra

2011-01-16T19:33:00.004+02:00

Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.
Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin

speranta si incredere

2011-01-14T22:37:00.004+02:00

lumina si creatia luminii

2011-01-10T18:47:00.002+02:00